A venit sentința finală pentru părinții din Călărași care și-au opărit fetița de 3 ani pentru că plângea și au lăsat-o să ...
Am primit și publicăm următorul comunicat de presă emis de Otb. Sustainable Markets Initiative (SMI), fondată de Majestatea ...
Alexandru Cicâldău s-a judecat la FIFA cu fosta lui echipă, Konyaspor, pentru restanțe salariale și rambursarea impozitelor ...
Familia acuzată că și-a lăsat copilul, în vârstă de aproape trei ani, să moară după ce a fost opărită a fost condamnată.
Oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, care figurează în mai multe dosare penale, inclusiv în cel al „fraudei bancare”, a fost ...
Gigantul francez al cosmeticelor, L’Oréal, a achiziționat o participație minoritară la brandul francez de modă Jacquemus, ...
Marius Manole are 46 de ani și a trăit în perioada comunistă. Cel puțin copilăria a prins-o înainte de anii 90, așa că are ...
Anchetatorii care au percheziționat locuința soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol au găsit în lucrurile cunoscutei avocate ...
După ce timp de mai mulți ani cifrele au indicat faptul că industria IT domina topul preferințelor și perspectiva de ...
Regele Charles și Camilla vor vizita Italia la începutul lunii aprilie, a anunțat Palatul Buckingham într-o declarație oficială. Motivele din spatele călătoriei ...
Arn renunță la procesul în care suspenda licența Qualcomm. Cearta dintre cei doi giganți nu a fost rezolvată, ]nsă un ...
Atacantul naționalei George Pușcaș are de recuperat 1,2 milioane de euro de la compania imobiliară, scrie Golazo.ro.