Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat, în urmă cu câteva zile, că instituția pe care o conduce așteaptă emiterea acordului de mediu pentru un proiect de modernizare a infrastructur ...
Peste 800 de elevi de la diverse școli târgumureșene au acceptat invitația Filarmonicii de Stat Târgu Mureș pentru a participa la concertul educativ organizat vineri, 31 ianuarie, în Sala Mare a Palat ...
O delegație a Federației Române de Fotbal, din care au făcut parte Răzvan Burleanu, președinte, și Mihai Stoichiță, director ...
Primăria Municipiului Târgu Mureș a obținut de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului acordul de mediu pentru ...
Aleșii județeni au aprobat miercuri, 29 ianuarie, două acorduri de cooperare cu Școala Gimnazială “Dr. Bernády György” Târgu Mureș, respectiv cu Fundația Sf. Blasius Târgu Mureș. ”Școala Gimnazială “D ...
Elevi ai Școlii Gimnaziale Nazna au participat la cea de-a V-a ediție a Concursului ”Gând pentru Eminescu”, cu lucrări literare și plastice inspirate din poemele marelui poet. ”Participanții care s-au ...
”Casa de modǎ”, cea mai spumoasǎ comedie regizatǎ de Mihai Bendeac ajunge, în premierǎ, la Târgu Mureş. Reprezentația va avea loc luni, 26 mai, de la ora 20.00, în Sala Mare a Palatului Culturii din T ...
Șase membri ai clubului de dezbateri Mindbusters al Colegiului Național ”Alexandru Papiu Ilarian” Târgu Mureș au obținut, în urmă cu câteva zile, rezultate excelente la “The 10th PDA High School Parli ...
Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, a anunțat miercuri, 29 ianuarie, în Raportul de activitate aferent anului 2024, că anul trecut ”au fost purtate negocieri privind condițiile de l ...
Consiliul Județean Mureș a anunțat duminică, 26 ianuarie, lansarea proiectului ”Modernizare și reabilitare DJ 153 Eremitu – ...
Conducerea Spitalului Municipal ”Dr. Eugen Nicoară” Reghin a demarat, în data de 17 ianuarie 2025, procedurile pentru publicarea unui anunț de participare simplificat care vizează o achiziție estimată ...
Conducerea SC Romcab SA Târgu Mureș, societate listată la Bursa de Valori București și aflată în procedura reorganizării cu dreptul de administrare păstrat, reprezentată în mod legal prin administrato ...